Diurna. Documente justificative cazare si transport

de Clubcontabilitate.ro la 19 Mar. 2013

Tags: diurna, agent, vanzari, deplasare, cim


Intrebare: Ce documente trebuie completate de catre agentii de vanzari la care se aplica clauza de mobilitate, pentru a putea deconta si deduce cheltuielile de cazare si transport? Agentii de vanzari isi desfasoara activitatea in teritoriul desemnat (monitorizare vizite la clienti) si durata deplasarii depaseste 12 ore. Acesti angajati au dreptul la decontarea cheltuielilor cu diurna zilnica de deplasare?


Raspuns:
Diurna reprezinta un drept al salariatilor cuvenit numai pe durata delegarii si a detasarii.
In alte situatii de deplasare a salariatilor, acestia nu au dreptul la diurna. Aceasta distinctie prezinta o importanta deosebita din punct de vedere fiscal intrucat regulile fiscale aplicabile diurnei sunt diferite de cele aplicabile altor sume acordate salariatilor cand nu se afla in perioada de delegare sau detasare.
 
Delegarea si detasarea presupun modificarea locului muncii inscris in contractul individual de munca.
Astfel, unul dintre elementele contractului individual de munca il reprezinta locul muncii.
Art. 17 alin. (3) lit. b) coroborat cu alin. (4) din Codul muncii , republicat stabilesc ca in contractul individual de munca al salariatului se inscrie, ca element obligatoriu, locul muncii sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri.

Astfel, in ceea ce priveste locul muncii sunt posibile doua situatii:
1. stabilirea in CIM a unui loc de munca fix, situatie in care salariatul isi va desfasura activitatea la acest loc de munca;
2. posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri, situatie in care, in CIM nu este prevazut un loc de munca fix.
In modelul-cadru al contractului individual de munca, aprobat prin OMMSS 64/2003, astfel cum a fost modificat ulterior prin OMMFPS 1616/2011 la lit. D. Locul de munca trebuie inscrisa una dintre cele doua optiuni prevazute la pct. 1, respectiv pct. 2:
1.Activitatea se desfasoara la (sectie/atelier/birou/serviciu/compartiment etc.) ....................... din sediul social/punctul de lucru/alt loc de munca organizat al angajatorului ....................

2.In lipsa unui loc de munca fix salariatul va desfasura activitatea astfel: ...............................

Asadar, daca salariatul nu are un loc de munca fix ci isi desfasoara activitatea in mai multe locuri de munca, aceste locuri de munca se inscriu la pct. 2 de la lit. D.
In acest caz, am inscris in contractul individual de munca o clauza de mobilitate, iar salariatul nu are dreptul la diurna cand se deplaseaza la locurile de munca inscrise in contractul individual de munca.

Agentii de vanzari nu au un loc de munca fix. Prin urmare, ei sunt salariati mobili, iar in contractul individual de munca trebuie indicat la pct. 2 modalitatea in care isi desfasoara activitatea sub aspectul locului de munca. In consecinta, apreciem ca agentii de vanzari nu au dreptul la diurna nefiiind in elegare sau detasare cand se deplaseaza la clienti, dar au dreptul la indemnizatie de mobilitate, suma care intra in baza de calcul al impozitului pe venit si al contributiilor sociale aferente veniturilor salariale indiferent de cuantum.
Justificarea si decontarea cheltuielilor de transport si cazare se efectueaza in baza Ordinului de deplasare (Delegatie Cod 14-5-4), la care se anexeaza actele justificative (facturi, bonuri, chitante).

Articole conexe:

Ultima ora:



Abonare newsletter Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubContabilitate.ro

pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!



Da, doresc să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton. Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare

Comentarii
0 comentarii



 
Email RSS Facebook Comunica experienta
ClubContabilitate.ro
Sectiuni
  • ANAF si MFP
  • Codul de procedura fiscala
  • Codul fiscal
  • Declaratii si Formulare
  • Legea Contabilitatii
  • Monografii contabile
  • Studii de caz
  • TVA
Expertii nostri
Alexandra Preutescu
Silviu Badea Nicoleta Marinescu Georgiana Iovan Adriana Marin Violeta Georgescu Teodora Munteanu
Video club

X