In subordinea MFP va functiona Agentia Nationala pentru Achizitii Publice

de Clubcontabilitate.ro la 22 Mai. 2015

Tags: mfp, achizitii publice, finante, ministerul finantelor publice


Guvernul Romaniei a decis infiintarea Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice, care va prelua atributiile, activitatile, posturile si personalul Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), Unitatii pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice (UCVAP), dar si ale compartimentelor de verificare a achizitiilor publice din cadrul directiilor regionale ale finantelor publice.


„Romania s-a angajat in fata Comisiei Europene sa finalizeze pana la sfarsitul lunii iunie a.c. Strategia nationala in domeniul achizitiilor publice, care va asigura reforma in acest domeniu. Aceasta reforma reprezinta o conditionalitate ex-ante pentru a accesa fondurile europene alocate Romaniei in perioada 2014 – 2020. De asemenea, tot pana la sfarsitul lunii iunie a.c., trebuie sa finalizam proiectele de acte normative pentru a transpune incepand cu ianuarie 2016 in legislatia nationala directivele europene in materie”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici.

Decizia de a infiinta Agentia Nationala pentru Achizitii Publice in subordinea Ministerului Finantelor Publice raspunde prioritatilor asumate in cadrul Programului de Guvernare, avand in vedere faptul ca politica in domeniul achizitiilor publice sustine reformele structurale care favorizeaza procesul investitional si contribuie la procesul de consolidare fiscal-bugetara, printr-un management eficient al cheltuielilor publice.

Reforma cadrului institutional a fost initiata in contextul elaborarii Strategiei nationale in domeniul achizitiilor publice si reprezinta rezultatul unei ample analize a deficientelor actuale din sistemul de achizitii publice si avand in vedere provocarile de dezvoltare ale Romaniei in perspectiva Europa 2020. Astfel, decizia de a infiinta Agentia Nationala pentru Achizitii Publice in subordinea Ministerului Finantelor Publice este solutia agreata atat la nivel national, in cadrul dezbaterilor cu institutiile implicate, cat si cu Comisia Europeana in cadrul dialogului structurat pentru elaborarea Strategiei nationale in domeniul achizitiilor publice.

Principalele obiective ale Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice sunt formularea la nivel de conceptie, promovarea si implementarea politicii in domeniul achizitiilor publice, stabilirea si implementarea sistemului de verificare si control a aplicarii unitare a dispozitiilor legale si procedurale in domeniul achizitiilor publice, precum si monitorizarea functionarii eficiente a sistemului de achizitii publice.

Conform actului normativ aprobat astazi de Guvernul Romaniei, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice va avea urmatoarele atributii:

- elaborarea si implementarea Strategiei nationale in domeniul achizitiilor publice, in conformitate cu obligatiile asumate de Guvernul Romaniei si de Uniunea Europeana;

- elaborarea politicilor si a legislatiei in domeniul achizitiilor publice, in conformitate cu legislatia europeana si asigurarea interpretarilor unitare in domeniu, pentru care are drept de initiativa legislativa;

- consilierea metodologică a autoritatilor contractante in procesul de atribuire a contractelor de achizitie publică si de concesiune, cu rol de suport operational in aplicarea corectă a legislatiei in acest domeniu;

- controlul modului de atribuire a contractelor de achizitie publică si de concesiune de lucrari publice si de servicii;

- monitorizarea si supervizarea functionarii sistemului de achizitii publice in Romania;

- initierea si sustinerea politicilor si actiunilor de instruire a personalului implicat in activitati specifice achizitiilor publice.

Pana la data intrarii in vigoare a hotararii de Guvern care va reglementa organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice, ministrul Finantelor Publice va asigura coordonarea activitatii ANRMAP, UCVAP si a compartimentelor de verificare a achizitiilor publice din cadrul directiilor regionale ale finantelor publice.

Sursa: MFP


Articole conexe:

Ultima ora:



Abonare newsletter Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubContabilitate.ro

pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!



Da, doresc să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton. Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare

Comentarii
0 comentarii



 
Email RSS Facebook Comunica experienta
ClubContabilitate.ro
Sectiuni
  • ANAF si MFP
  • Codul de procedura fiscala
  • Codul fiscal
  • Declaratii si Formulare
  • Legea Contabilitatii
  • Monografii contabile
  • Studii de caz
  • TVA
Expertii nostri
Nicoleta Marinescu
Alexandra Preutescu Silviu Badea Nicusor Belciug Marina- Alexandra Cruciu Georgiana Iovan Geta Bujor
Video club

X